Mitul fiscal #54: Dacă asociatul renunță la împrumutul acordat firmei, suma devine automat aport la capital și nu se impozitează.

MIT FISCAL #54 | Generat cu AI folosind Microsoft 365 Copilot.

„Dacă asociatul renunță la împrumutul acordat firmei, suma devine automat aport la capital și nu se impozitează.”

❌ FALS

Renunțarea la recuperarea unui împrumut nu majorează automat capitalul social și nu garantează neutralitatea fiscală.

Trebuie separate două operațiuni: anularea datoriei societății față de asociat și majorarea capitalului social prin compensarea creanței asociatului asupra societății.

Art. 210 alin. (2) din Legea societăților nr. 31/1990 permite majorarea capitalului prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății. Art. 221 permite societăților cu răspundere limitată să își majoreze capitalul folosind modalitățile și sursele prevăzute de art. 210.

Această operațiune nu se produce însă automat prin simpla declarație a asociatului că nu mai dorește restituirea banilor.

Nici contabil nu este suficient să constatăm că datoria dispare. Pct. 19 alin. (2) și (3) din reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014 include în definiția veniturilor reducerile de datorii care determină creșteri ale capitalurilor proprii, cu excepția contribuțiilor acționarilor, și menționează anularea unei datorii ca exemplu de recunoaștere a unui venit.

Prin urmare, natura operațiunii și documentele sale sunt decisive. Calitatea de asociat a creditorului nu transformă, singură, orice datorie anulată în capital social.

Pentru plătitorii de impozit pe profit, art. 19 alin. (1) din Codul fiscal pornește de la veniturile și cheltuielile înregistrate potrivit reglementărilor contabile, asupra cărora se aplică ajustările fiscale. Art. 23 nu instituie o scutire generală pentru orice datorie anulată de un asociat.

Speță ilustrativă

Exemplul este ipotetic și privește o societate cu răspundere limitată, plătitoare de impozit pe profit, care aplică reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014.

Societatea datorează asociatului 100.000 lei, reprezentând exclusiv principalul unui împrumut în lei.

Presupunem că nu există dobânzi, diferențe de curs, procedură de insolvență, facilități fiscale sau incidența impozitului minim pe cifra de afaceri. Analiza privește societatea debitoare, nu tratamentul fiscal al asociatului. Nu sunt analizate operațiuni comerciale și TVA aferentă acestora.

1. Asociatul renunță la creanță, fără majorarea capitalului social

Documentele stabilesc stingerea definitivă a datoriei, fără subscrierea unor părți sociale și fără o operațiune de majorare a capitalului.

În ipoteza în care operațiunea reprezintă o simplă anulare de datorie, nu o contribuție la capitalurile proprii justificată distinct, reducerea datoriei se recunoaște pe seama veniturilor, potrivit regulii de la pct. 19 alin. (3) din reglementările contabile.

Dacă venitul nu beneficiază de o excludere fiscală aplicabilă, acesta intră în calculul rezultatului fiscal, potrivit art. 19 alin. (1) din Codul fiscal.

Presupunând un rezultat fiscal anterior operațiunii egal cu zero, fără alte ajustări, deduceri sau pierderi fiscale recuperabile:

Venit din anularea datoriei: 100.000 lei.

Profit impozabil: 100.000 lei.

Impozit pe profit: 100.000 lei × 16% = 16.000 lei.

Cota de 16% este prevăzută de art. 17 din Codul fiscal.

Rezultatul practic: firma nu mai restituie împrumutul, dar poate avea de plătit impozit, deși anularea datoriei nu aduce numerar nou în cont.

Documentele relevante sunt contractul de împrumut, dovada finanțării, confirmarea soldului și actul care stabilește întinderea și data efectivă a renunțării.

2. Creanța este utilizată pentru majorarea capitalului social

Asociatul nu se limitează la abandonarea creanței. Este realizată o majorare a capitalului social prin compensarea creanței asupra societății, în condițiile art. 210 alin. (2) și art. 221 din Legea societăților nr. 31/1990.

Operațiunea se reflectă contabil ca operațiune privind capitalul, pe baza documentelor corespunzătoare, nu ca simplu venit din anularea unei datorii.

Pct. 412 din reglementările contabile cere înregistrarea distinctă a capitalului subscris și vărsat pe baza documentelor justificative. Pct. 414 separă operațiunile privind instrumentele proprii de capital de contul de profit și pierdere.

În ipoteza unei conversii valabile, reflectate exclusiv între datorii și capitaluri proprii, nu apare venitul contabil din scenariul anterior.

Nu vorbim despre scutirea unui venit din renunțare, ci despre o altă operațiune, cu alt tratament contabil.

Rezultatul practic: datoria de 100.000 lei este transformată în capital potrivit operațiunii aprobate, fără a fi confundată cu o anulare de datorie trecută prin venituri.

Pentru această variantă trebuie verificate existența și exigibilitatea creanței, hotărârea privind majorarea, documentele de subscriere și compensare, actul constitutiv actualizat și formalitățile de înregistrare aplicabile.

3. Firma are pierdere în anul anulării datoriei

Reluăm prima variantă, dar presupunem că societatea are, înainte de anularea datoriei, un rezultat fiscal negativ curent de 60.000 lei.

În ipotezele simplificate ale exemplului:

Rezultat fiscal anterior: −60.000 lei.

Venit impozabil din anularea datoriei: 100.000 lei.

Rezultat fiscal ulterior: 40.000 lei.

Impozit pe profit: 40.000 lei × 16% = 6.400 lei.

Exemplul privește rezultatul fiscal negativ din anul curent. Pierderile fiscale reportate din anii anteriori se analizează separat, potrivit art. 31 din Codul fiscal.

Existența unei pierderi poate modifica impozitul efectiv, dar nu transformă venitul din anularea datoriei în venit neimpozabil.

Dar dacă asociatul renunță și la dobânzi?

Principalul și dobânzile nu trebuie tratate automat identic.

Art. 23 lit. d) din Codul fiscal prevede, între altele, neimpozitarea veniturilor din restituirea ori anularea unor dobânzi și/sau penalități pentru care nu s-a acordat deducere.

Aplicarea acestei reguli cere verificarea tratamentului fiscal anterior al sumelor respective.

Nu este suficientă constatarea că dobânda nu a fost dedusă. Trebuie stabilit motivul nededucerii și dacă există un mecanism de reportare sau alte reguli fiscale incidente.

Concluzia privind dobânzile nu se transferă automat asupra principalului împrumutului.

De reținut

Testul corect nu este doar „cine a împrumutat firma?”, ci „ce operațiune s-a realizat efectiv?”.

Trebuie separate:

• anularea unei datorii;

• contribuția la capitalurile proprii, justificată ca atare;

• majorarea capitalului social prin compensarea creanței.

Încadrarea se stabilește prin analiza documentelor și a fondului economic al operațiunii, potrivit pct. 19 și pct. 57 din reglementările contabile.

Capitalurile proprii nu sunt sinonime cu capitalul social. Ele includ și prime de capital, rezerve, rezultatul reportat și rezultatul exercițiului.

Prin urmare, faptul că anularea unei datorii îmbunătățește capitalurile proprii nu dovedește, prin el însuși, că a fost majorat capitalul social.

Concluzia practică

„Nu mai cer banii înapoi” și „transform creanța în capital social” nu sunt formule echivalente.

O simplă anulare de datorie, recunoscută pe venituri, poate influența profitul impozabil.

O majorare valabilă a capitalului prin compensarea creanței se analizează ca operațiune de capital.

Documentele și substanța operațiunii trebuie stabilite înainte de alegerea tratamentului contabil și fiscal. Dispariția datoriei nu înseamnă automat aport la capital și nici absența impozitului.

Material generat cu AI folosind Microsoft 365 Copilot și filtrat înainte de publicare.

Material cu caracter informativ general. Exemplele privesc societatea debitoare, plătitoare de impozit pe profit. Pentru aplicare, verificați documentele finanțării și consultați expertul contabil, consultantul fiscal și, pentru operațiunea societară, un profesionist juridic.